please wait...

Bianca Alexandr: ascultăm cu inima și oferim soluții cu mintea

In: Blog

Bianca Alexandr este un profesionist cu 15 ani de experiență în management strategic, de vânzări și de proiect, consultanță de business și brand management. Pasionată de voluntariat și #faptebune, ea s-a alăturat echipei Corporate.Cafe pentru a putea să asculte cu adevărat problemele celor care se adresează echipei prin intermediul portalului și să ofere soluții practice aplicabile în viața profesională.

Pentru a o cunoaște mai bine, ne-am permis să o „luăm la întrebări” în cadrul unui interviu, primul dintr-o serie în care vor fi incluși toți cei implicați în proiectul Corporate.Cafe.

Corporate.Cafe: De ce Corporate? De ce Café?
Bianca Alexandr: Corporate pentru că în acest mediu am pus bazele experienței mele profesionale și am dezvoltat o carieră în domeniul managementului strategic. Café pentru că acest concept înseamnă pentru mine o atmosferă mai destinsă, mai casual, în care pot oferi ajutor, fără a simți limitările date de contextul relativ rigid definit de termenul Corporate.

C.C: Ce faceti voi mai exact la Corporate.Cafe?
B.A.: Oferim suport celor care au nevoie de cineva care, în primul rând, să-i asculte cu adevărat. Să-i asculte cu inima și să le ofere soluții cu mintea. 
Oferim răspunsuri, recomandări, chiar și sfaturi atunci când este cazul, angajaților din companiile naționale care se confruntă cu diverse situații la locul de muncă, pe care nu pot sau nu știu să le gestioneze singuri.

C.C: Cine se poate adresa către Corporate.Cafe?
B.A.: Corporate.Cafe se adresează angajaților din companiile private, de pe toate nivelurile ierarhice, dar cu precădere apelează la noi angajați cu sau fără sublaterni, în atribuțiile cărora intri responsabilități financiare, de gestionare de resurse, de dezvoltare portofoliu etc.

C.C: Ce fel de întrebări vă pot pune oamenii?
B.A.: Ne pot pune întrebări care țin de desfășurarea activității lor profesionale, precum și de dezvoltarea lor în cadrul companiei în care lucrează.

C.C: În cât timp se pot vedea efecte pozitive asupra vieții profesionale?
B.A.: Depinde de la caz la caz. Dacă vorbim, spre exemplu, despre o situație în care angajatul a făcut o greșeală într-un raport predat deja superiorilor și are nevoie de ajutor pentru a rectifica greșeala în timp util, efectele pozitive apar imediat ce angajatul aplică soluțiile pe care le găsim împreună cu el. Dacă însă ne confruntăm cu o situație de stagnare profesională combinată cu o lipsă de interes și motivație resimțite de către angajat, cărora li se adaugă o potențială animozitate între șef și subaltern, aici avem nevoie de mai mult timp pentru a identifica provocările și a dezvolta împreună soluții pe care cel ce apelează la noi le poate implementa. 

C.C: De ce ai ales să te implici într-un astfel de proiect? Dacă nu ai fi implicată în proiect, ai alege să folosești astfel de servicii?
B.A.: Probabil ca și în cazul colegilor mei, în această perioadă fenomenală din toate punctele de vedere – cine s-ar fi gândit că vom trăi aceste vremuri în care Times Square-ul este absolut gol? – avem timp să facem multe lucruri pe care simțeam nevoia să le facem, fără să ne dăm seama de aceasta. Printre ele enumar și introspecția – un proces care, pentru mine, a adus cu sine la pachet realizarea faptului că sunt norocoasă și privilegiată să am timp, dorința și capacitatea de a oferi ajutor celor care au nevoie din cunoștințele mele. Acest proiect îmi dă ocazia și bucuria da a împărți, de a oferi înapoi din multitudinea de daruri oferite mie prin forma tuturor experiențelor trăite până acum.

C.C: Dacă nu ai fi implicată în proiect, ai alege să folosești astfel de servicii?
B.A.: Da, voi alege să folosesc serviciile Corporate.Cafe chiar dacă sunt implicată în proiect – și aș alege să apelez la ele cu atat mai mult dacă nu aș fi. Faptul că am privilegiul să fac parte din această echipă nu mă ferește automat de potențiale situații și provocări în care aș avea nevoie de sprijin, de o perspectivă diferită, de ajutor pur și simplu.

C.C: Cum crezi că se va modifica lumea din jurul nostru după pandemie?
B.A.: Sper că vom deveni mai prezenți, mai conștienți, mai asumați. Sper că vom ieși din această pandemie cu un set de valori re-evaluat și validat, în conformitate cu nevoile sufletului nostru. Îmi doresc să depășim această încercare mai plini de iubire față de noi, față de semenii noștri, față de viață în special.

Lasă un răspuns
Inapoi sus

Share Page

Close